its over..
n`o sa incep prin a va ura “la multi ani”…..ar fi prea banal, prea monoton….asha ca….o sa trecem peste toata partea asta care mi se pare aiurea…a trecut si 2006…un an de kkt, urmeaza 2007…intrarea in 2007 a fost una de memorat…intre prieteni adevarati..sper eu ….acum…timpul o sa decida………si…pe 2..am aj acasa….aflu ca bunicamea e in spital..cheag de sange p creier…cine stie cat o mai duce si asta batrana..a fost o scorpie toata viatza…..poate daia a rezistat atat….i dont care…n`o suport…isi merita soarta, …trecem peste….a venit anul….un an nou…o luna noua…aceeasi depresie care nu vrea sa dispara….amplificata si mai mult de chestiile care vin urma, din 2006, speram sa uit de toate cand trece anul, sa nu ma mai deranjeze…pur si simplu sa uit totul si sa merg mai departe…dar….ca de obicei…life`s playing with me …din ce in ce mai crud, din ce in ce mai nemiloasa si mai acerba, incep sa cred k destinul nu vrea sa ajungem prea departe, ca de fapt ne trage in jos, si noi trebuie sa luptam cu el ca sa ne ridicam, iar eu am ajuns la capatul puterilor, pur si simplu simt ca nu mai pot..am spus asta de o mie de ori..dar acum o simt, pur si simplu simt ca nu mai pot, ca nu ash mai rezista inca unei dezamagiri, inca unei deziluzii, inca unui deznodamant nefavorabil, pur si simplu simt ca ma termin, ca nu mai pot continua lupta aceasta nedreapta, prea multe dezamagiri, prea putine bucurii, prea multe sperante esuate, prea putine impliniri, pur si simplu…..simt ca intr-o zi o sa cad si nu o sa mai pot sa ma ridic,nu exista absolut nimic care sa ma faca sa merg mai departe, iubesc, am sentimentul uneori ca nu am iubit niciodata asha cum iubesc acum, dar…iubesc degeaba, iubesc pentru mine, iubesc….la singular, asta e soarta, nu am ce sa fac…decat sa ma resemnez….simt k nu mai pot lupta pentru ce vreau, de prea multe ori am luptat in van, de prea multe ori am urcat munti de sperante doar pentru a ma pravali la vale cu o viteza ametitoare cand sperantele se naruie, atat de ushor, atat de repede, simti cum iti fuge pamantul de sub picioare si cerul se invarte mult prea repede pentru a mai puta fi constient, dar asta e viata mea, merge intr-o directie pe care nici eu nu o stiu, sunt momente cand pur si simplu simt k nu stiu unde o sa ajung, ce o sa fac, ce o sa se intample peste 2-3 ani, ce o sa se ajunga de mine, alea sunt singurele momente cand incerc sa imi recapat fortele, incerc sa reinvii speranta,care de fiecare data renaste..dar..din ce in ce mai slaba, mai intrebatoare, mai slabita de vointa, si atunci..ce o sa se intample atunci?cand speranta va inceta sa mai existe?ce o sa se aleaga de sufletul meu?nu dau 2 bani pe toata ideea de fizic material, ci de suflet, de spiritul care te indeamna sa traiesti, sa mergi mai departe, sa lupti pentru binele lui si automat..binele fizicului, dar toate acestea sunt mult prea departe acum, acum nu pot sa ma misc, nu pot sa sper, nu pot sa gandesc clar, am devenit tacut, m-am inchis in mine, nu mai pot sa comunic, totul este o masca, o masca vesela pentru a tine pe toti departe, departe de suferinta mea, departe de deziluziile mele, departe de sufletul meu,am scris totul aici…sperand ca ..poate o sa ma mai eliberez de ganduri, ca poate…o sa imi revin..cine stie…..eu incerc..tot timpul incerc….sunt ultimele mele puteri…..sper sa reusesc..inca o data..sa ma ridic, sa merg mai departe, sa ridic capul din pamant si sa privesc in fata, cu o umbra de speranta in suflet ca o sa fie mai bine…….dar…cine stie……inca…..inca…mai sper…nu vreau sa se termine, sa pierd tot, sa spun…..its over
“Aici sunt eu,
Un solitar,
Ce-a ras amar
Si-a plans mereu…” (G.Bacovia- Epitaf)