galati…
la insistentele cuiva very special to me…m`am apucat sa scriu despre Galati, asa cum am promis acum cateva post-uri,weekendul asta trebuie sa plec la Galati..ma rog..nu Galati..mai degraba Schela, o comuna la 18 km de oras, locul de bastina al maica`mii:) si ziceam ca TREBUIE sa ajung…nu am mai fost de 11 ani..intotdeauna am spus “vara asta ma duc” si a trecut vara ..si nu am mai ajuns, de ce vreau sa ajung acolo asa mult..pentru ca imi e dor de copilarie, de verile pe care le petreceam acolo, toata gasca[eu, fratimiu ala mare[ala mic nu se nascuse], cele 3 verisoare], cum ne trezeam noi la 7 in fiecare dimineata, si incepeam sa colindam prin tot satul dupa cum urmeaza “prima data la coada la paine, dupa asta mergeam la o vecina 2 strazi mai incolo pentru smantana si branza, dupa aia la nush ce ruda pentru oua[ideea era ca toate erau facute in ziua aia..deci foarte proaspete] si dupa ce terminam raidul, ne intorceam acasa dupa o ora, morti de foame si incepeam ziua cu burta plina. si da`i si joaca`te, colinda dealurile, scalda`te in baraj, alearga dupa lacuste , mergi la bostanarie, mananca pepeni pana simti ca faci pe tine, si dupa aia venea seara, picam lati cu totii pana a doua zi cand o luam de la capat. imi e dor de zilele alea, de inocenta pe care o aveam atunci, cand nu ma interesa decat ce o sa fac peste 2 minute, ce ma mai joc, nu stiam eu ce e aia munca, ce`i ala un salariu, ce`s alea datorii, nu`mi pasa..eu eram in iarba cat mine de inalta alergam dupa lacuste , imi e dor de persoanele de acolo, de caldura lor, de zambetul cald cu care te primeau cand veneai seara acasa mort de oboseala, sau te invitau la niste dulciuri, imi e dor de comuna aia pierduta parca in timp, unde lumea inca nu a uitat ce este respectul fata de cel de langa tine, unde toti sunt ca o mare familie…si cum spuneam..merg…la un parastas:-< Nea Pasarel. Odihneasca-se in pace! mi`a fost ca un al doilea bunic, stateam mai mult la el decat la mine, cu firea lui un pic sarita, mereu pus p shotii si pe glume, stia cum sa iti ridice zambetul lasat la ore ora…dar….dupa cum e si firest..moartea isi ia tributul la un moment dat…si atunci nu poti sa speri decat ca este intr`un loc mai bun :-<.dar sa revenim la subiect….cand ma gandesc ca o s ajung acolo dupa atata timp..mi se pune un nod in gat…atata lume pe care nu am vazut`o atata timp, Ana, o verisoara pe care am indragit`o cel mai mult…si ea pe mine, are 37 de ani acum, 2 copii….cum o sa fie cand o sa ne intalnim? am sarit amandoi de la stadiul de copil-tanara la tanar-femeie …oare o sa ma inteleg cu ea..oare o sa fiu dezamagit…oare pur si simplu o sa descoperim ca totul a ramas acolo de unde am plecat….este greu sa pierzi o prietena buna…dar si redescoperirea acesteia este la fel de grea….ramane de vazut..pana atunci…galati..here i come
